Și iată că toate mai trebuie să aștepte

   De multă vreme nu a mai fost o iarnă așa rece și cum multă zăpadă, așa cum se întâmpla în copilărie, ca în acest an. A nins ca în povești, a fost frig de-au înghețat pietrele, de ne - am săturat de cărat lemne și de făcut foc. A fost însă și frumos! Am avut timp să hibernez, să citesc, să mă odihnesc. De primăvara până toamna nu prea mai am odihnă :D.
   Grădina este încă sub zăpadă, iar în casă nu pot face prea multe. M-am gândit ca în acest an să semăn semințele in sticle de plastic mari si pe care să le pot ține mai mult pe afară. În casă ni sunt multe de făcut, dar parcă tot caut câte-o activitate. Am mai adus în familie o garofiță și o mini Calceolaria. Garofița și-a deschis bucuroasă două flori...superbe! Probabil îmi mulțumește pentru găzduire :).

Comentarii